Doamna şi licornul - Tracy Chevalier

Doamna şi licornul

By Tracy Chevalier

  • Release Date: 2017-03-30
  • Genre: Historical Fiction

Description

Cele şase tapiserii reprezentând Doamna şi licornul, păstrate la Musée National du Moyen-Âge de la Cluny, Paris, sunt cunoscute în toată lumea, însă despre oamenii care le-au creat, în Evul Mediu târziu, se ştiu foarte puţine lucruri. Se povesteşte că au fost comandate de un nobil francez, Jean Le Viste, iar la moartea sa, în 1500, acestea au trecut în proprietatea fiicei sale, Claude. Însă numele artistului care a proiectat tapiseriile a rămas în umbra trecutului, iar atelierul unde au fost executate nu poate fi localizat cu precizie. Tracy Chevalier transpune puţinele date cunoscute într-o admirabilă poveste, emoţionantă şi convingătoare, cu personaje bine conturate şi realiste. Fiecare dintre tapiseriile realizate de-a lungul povestirii este intitulată după simţul pe care îl descrie (Gustul, Pipăitul, Mirosul, Auzul, Văzul). Cea de-a şasea tapiserie, care fie începe, fie încheie ciclul, ne este familiară, după cuvintele ţesute în ea, sub titlul À mon seul désir.

Comments